Burning – suflete în flăcări

Eu până acum nu înțeleg care-i faza și frustrarea cu milenialii. Cică nu muncesc, nu vor copii și în general – nu vor nimic de la viață decât să le dai pace. Ok, bossule trecut de 30 care te crezi pensionar deja. Oare nu eram și noi la fel de apatici mai devreme sau mai târziu. Trecerea de la adolescență la tinerețe a fost întotdeauna dureroasă, șocantă și deseori ne-a dezechilibrat psihologic. Unii n-au scăpat de acest teribilism infantil nici după ce au trecut de treizeci. Asta e, tinerețea înseamnă ardere continuă fără țel, piromanie sufletească, vandalism premeditat adresat propriului suflet și trup. Și da, milenialii au existat dintotdeauna, în orice colț al lumii, doar că erau numiți altfel – șpana, baistruci, descreierați etc. Mulți dintre ei au rezistat acestei avalanșe de hormoni, umilință și și lovituri în plexul solar primite de la viață. Alții au ars, distrugând totul din jurul lor, sau, mai rareori, luminând o nouă cale cu acea flacără.

burning_d-1680x730

Protagoniștii din Burning-ul coreeanului Chang-dong Lee ard maiestuos, aproape metafizic. Cine ar fi crezut că o povestire cam mediocră de Haruki Murakami va fi transformată într-un adevărat manifest al tinereții și al incapacității umane de a se înțelege unii pe alții, nemaivorbind de a se înțelege pe sine însuși.

Lee Jong-su este un absolvent al facultății de creative writting, care lucrează hamal și visează să devină scriitor. Îi place Faulkner, crede că Faulkner scrie așa cum ar scrie el. Lee o întâlnește spontan pe Hae-mi, o tânără cu care a crescut în același cartier, una care lucrează majoretă și face pantomimă – mănâncă o mandarină inexistentă, decojind-o atent și lent felie cu felie. „Nu e nevoie de mare talent”, spune Hae-mi, „este important să nu te gândești la faptul că aici sunt mandarine, și să uiți de faptul că aici nu sunt mandarine.” E un fel de mandarină a lui Schrodinger, mai departe urmează și un motan al lui Schrodinger pe care-l cheamă Boil (Fierbere, sau poate Clocot). Lee se îndrăgostește de misterioasa Hae-mi, fac sex, iar Hae-mi îi spune că pleacă în Africa și-l roagă să-l hrănească pe Clocot. Lee tot intră să-l hrănească pe Clocot însă nu-l vede niciodată, mai face câte o labă uneori gânditu-se la Hae-mi și cutreieră străzile. Într-un final Hae-mi îl sună și-i spune s-o întâlnească la aeroport. Hae-mi revine din Africa în compania lui Ben, unicul coreean care era cu ea în aeroport, și deja amant după cum se vede. Triunghiul este gata trasat – tăcutul și meditativul Lee, venit din clasa de jos și traumatizat de copilăria petrecută fără mamă; transcendentala Hae-mi, veșnic cu capul în nori și veșnic stranie, care susține că anume Lee a scos-o dintr-o fântână în copilărie; misteriosul Ben, cu o față lipsită de mimică, un Porsche bengos și un apartament fain în unul din cartierele de lux a Seulului. Lee îl compară pe Ben cu Marele Gatsby, pentru că este foarte bogat însă nimeni n-are idee cum își câștigă banul. Triunghiul capătă linii concrete iar focul se aprinde, încet, dar sigur. Focul este unul din elementele care-i marchează pe toți trei: Lee este bântuit de coșmaruri cu incendii și amintirile în care tatăl său l-a forțat să dea foc hainelor mamei care i-a părăsit; Hae-mi a atins revelația în preajma rugurilor africane și dansează tribal vorbind despre conceptele de foame mică (foamea fizică) și foame mare (setea și dorința de cunoaștere și de aflare a sensului vieții), iar Ben are un hobby mai specific, o dată la două luni mai aprinde câte o seră și urmărește de la distanță cum arde aceasta. Poți privi veșnic focul, însă nu focul interior, care mocnește la început ca apoi să răbufnească într-o adevărată calamitate, calamitate ce va avea consecințe grave în orice caz. Pentru că liniștea de la suprafață ascunde întotdeauna furtuni violente gata să răbufnească din interior. Iar chinurile creației îmbibate cu suferințele inimii se combină într-un molotov care va arde totul în calea sa.

maxresdefault (1)

Chang Dong Lee își construiește prima parte de poveste pe planuri medii, își urmărește personajele cu atenție și perspicacitate și nu le lasă să se îndepărteze. Într-un fel, spectatorul este pus față în față cu această perspectivă la scară mică – fundalul poveștii (estompat aproape tot timpul) este doar macrocosmul neînțeles. Din a doua jumătate a filmului planurile se extind, retrăirile interioare ale personajelor se revarsă pe realitatea din jur, una plină de fum, ceață și pustietate – la fel ca un suflet rănit. Lumea celor trei este introvertită și personală. Viața bântuie doar în intimitatea personajelor, în imediata lor apropiere, însă chiar și așa ei nu sunt în stare s-o înțeleagă sau s-o definească. Castingul celor trei protagoniști este superb, un fel de sfântă treime cinematografică în care actorii se dedică total, își trăiesc rolurile până la cea mai ascunsă emoție. E o reprezentare de proporții a unor caractere bine-definite, cu o dramaturgie interioară elocventă și calculată.

Burning-2-NYFF56-1600x900-c-default

Una din scenele de geniu oferă o imagine care se va încadra cu siguranță în cele mai bune scene de film din acest deceniu. După ce fumează toți trei un cui, Hae-mi începe să se dezgolească și să danseze în razele unui apus de soare impecabil pe muzica lui Miles Davis. E un dans sacru, unul creat doar pentru ea, în care cei doi pretendenți la dragostea ei nu există, chiar dacă îi urmăresc mișcările grațioase cu admirație. Undeva acolo la orizont, este o altă lume deja, Coreea de Nord, însă eroii nu au treabă cu această graniță, pentru că granițele lor personale nu le dau voie să-și depășească frustrările și individualitățile traumatizate. Soarele apune, însă focul din interiorul celor trei se aprinde și mai tare în lipsa luminii. O dispariție misterioasă lansează povestea într-o dimensiune de thriller. Mai departe nu poate urma decât un incendiu de proporții. Unul care va mistui toate rămășițele de morală, compasiune și umanitate. Însă elementul de thriller va lăsa spectatorul să decidă ce foc este mai periculos, cel fizic sau cel spiritual.

maxresdefault

Mă întreba un cunoscut recent, despre ce e filmul. I-am răspuns că e despre nimic, la fel ca viața. Însă aceste nimicuri ale vieții necesită să fie analizate, altfel, vom izbucni și noi. Și poate, dacă vezi undeva o seră părăsită și ai chibrituri la dispoziție, vei aprinde acel foc exterior, care bucură ochiul și te încălzește cu flăcările lui, și cumva, mai temperează focul lăuntric, unul mai devastator decât orice vulcan.

Gonzo

Advertisements

About Briciul

Instigare la cinematografie

Leave a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: