Dragoste în vremea Războiului Rece

L-am cunoscut pe Pawlikowski pentru prima dată când am privit documentarul „From Moscow to Pietushki: A Journey with Benedict Yerofeyev”, un film-portret al unuia dintre cei mai nebuni (în sensul bun al cuvântului) scriitori pe care i-a avut Rusia secolului XX – Venedict Erofeev. Țin minte că m-a surprins atunci capacitatea lui Pawlikowski de a deschide personajele, de a pătrunde în cele mai intime zone ale lor. A trecut ceva timp, și Pawlikowski a luat premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină cu „Ida” – o adevărată bijuterie cinematografică care urmărește povestea și dilemele unei fete în drumul ei spre călugărire. 

Ultima peliculă în regia polonezului Pawlikowski se numește „Războiul Rece” (Cold War) și a fost proiectată cu sala arhiplină în cadrul OIFF 2018. Filmul a luat premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul din Cannes 2018, iar Pawlikowski poate fi încadrat deja cu ușurință în elita cineaștilor contemporani.

coldwar_still02

„Războiul rece”  este un film făcut ca la carte, după canoanele clasice ale cinematografiei, un love-story plin de sensibilitate și dramă care se desfășoară pe fundalul lăsării cortinei de fier. Acest love-story se desfășoară timp de câteva decenii, de ambele părți ale cortinei, pe fundalul unei lumi mâncate de Războiul Rece, cursa înarmărilor și nenumăratele evenimente care au atins fiecare cetățean, indiferent de ce parte a baricadei se aflau. Wiktor (Tomasz Kot) este dirijor, muzicolog, compozitor și un artist desăvârșit, unul pentru care creația nu poate exista fără libertate. Wiktor adună muzică de folclor prin Polonia distrusă de război și visează să creeze un ansamblu de dans și cântec, care ar comasa toate aceste elemente artistice. Zula (Joanna Kulig) este femeia fatală, o tânără cu un trecut dubios, venită din provincie, cu o voce nu prea impresionantă, însă un caracter și o carismă de invidiat. Wiktor este arhetipul intelectualității, Zula este arhetipul clasei muncitoare. Două lumi total nepotrivite la prima vedere, însă dragostea reușește să unească aceste lumi, chiar dacă va fi vorba de o poveste de dragoste dureroasă, care va avea de trecut peste o mulțime de obstacole.

coldwar2-2000-2000-1125-1125-crop-fill

În momentul în care ansamblul lui Wiktor capătă o oarecare celebritate, apare și indicația de sus de a introduce elemente patriotice, anti-capitaliste și staliniste în repertoriul lor. Wiktor ajunge la decizia vieții sale – să treacă în West în timp ce se află într-un turneu la Berlin. Zula promite să-l urmeze, însă nu este sigură că acolo în occident va fi cineva, pe când aici, are o identitate și o faimă cât de cât. Povestea celor doi se întinde pe 10 de ani și este construită migălos, din mici detalii, intrigi, înșelăciuni, zvâcniri spontane de patimă, certuri și conflicte. Se iubesc la nebunie, însă sunt total diferiți, la fel cum jazzul e diferit de folclor, sau capitalismul de socialism. „În Polonia erai bărbat, aici ești o cârpă” îi spune Zula lui Wiktor pe una din stradelele idilice ale Parisului. Pentru Zula contează patria și tradiția, pentru Wiktor contează libertatea și creația. Atunci când sunt despărțiți, ambii se angajează în relații amoroase, chiar căsnicii, însă știu că dragostea vieții lor rămâne unică, și martorul acestei iubiri este doar Dumnezeu. Un Dumnezeu estompat ce-i drept, apatic și trist, care ne privește insistent printr-o frescă de pe peretele unei biserici distruse.

cold-war-pawel-pawlikowski

Pawlikowski își dezvoltă caracterele cu o atenție de giuvaier (mai ales protagoniștii, inspirați de părinții regizorului), le controlează gesturile și replicile, însă în același timp îi lasă să respire – pentru că o poveste de dragoste prea pedantă ar putea pierde din spontaneitate și nerv. Regizorul refuză să folosească, din nou, culorile, și își plasează love-story-ul într-o lume alb-negru, sculptată doar din lumină și întuneric, după maniera lui Rembrandt. Unica culoare din film vine din interiorul personajelor, din privirile lor, din mimica umilă atunci când decid să se cunune într-o biserică ruinată. Ei sunt propriii preoți, iar biserica lor este intimitatea și dragostea. Și Dumnezeu îi observă, le vede credința și-i binecuvântează, chiar dacă știe că ei vor suferi. Până la urmă, dragostea fără suferință nu există.

Zula este mâncată de fantomele trecutului. Când este întrebată de și-a omorât tatăl, ea răspunde: „Nu l-am omorât. M-a încurcat cu mama și i-am arătat diferența cu un cuțit”. Wiktor este mâncat de fantomele prezentului, și mai ales fantomele acelui viitor luminos, promis de socialismul sovietic. Însă ambii rezistă acestor încercări, la fel precum Iov a rezistat tuturor încercărilor la care a fost supus.

Cu acest film, Pawlikowski se instaurează sigur în fruntea noii generații de cineaști polonezi, și, ce este mai important, evită cu desăvârșire moștenirea greilor precum Wajda, Zulawski sau Kieslowski. E vorba de un alt limbaj și o altă narațiune. Cinemaul polonez a renăscut într-o nouă formă, ceea ce înseamnă și o nouă viață.

Gonzo

 

Advertisements

About Briciul

Instigare la cinematografie

Leave a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: