The Shape of Water – totul curge, totul se transformă

Panta rei, spunea cândva înțeleptul grec Heraclit, adică totul curge, nimic nu rămâne neschimbat. La fel va curge și supărarea celor care din anumite motive n-au îndrăgit ultimul film în regia lui Guillermo del Toro, la fel vor curge și învinuirile de plagiat aduse regizorului (unii zic că filmul plagiază Omul Amfibie, alții, mai cunoscători, vor recunoaște ușor câteva scene copiate aproape mot a mot din filmul Splash). The Shape of Water cu siguranță fură din altă opere. Dar, există oare ceva nou, original și inedit în artă? Nu, arta reinterpretează ceea ce a fost descoperit deja demult – nici un artist nu este original sută la sută, iar furtul de la alt artist se iartă atunci când este făcut cu delicatețe, cu tâlc, cu dragoste. Cazul lui del Toro este anume așa – The Shape of Water nu este un diamant ingenuu nemaivăzut de nimeni, este mai degrabă o coroană complicată, încrustată cu o mulțime de pietre prețioase extrase din cele mai frumoase bijuterii ale lumii. The Shape of Water (la o vizionare atentă) este o scrisoare de dragoste pentru cinema-ul universal și pentru literatura romantică, dar mai ales gotică. Aș compara atitudinea lui del Toro din acest film cu cea a lui Tornatore în Cinema Paradisio – o declarație de dragoste adusă cinemaului și omenirii.

screen-shot-2017-09-14-at-9-49-54-am1

The Shape of Water dă dovadă de fluență, naturalețe și o integritate mai rar întâlnită în cinemaul din ultimul timp. E vorba de un mecanism combinat din mai multe elemente, unul care nu ar lucra atât de bine dacă ar duce lipsă de măcar un mic detaliu. În The Shape of Water se simte semnătura unui mare creator, care este probabil și ultimul romantic al cinematografiei. Guillermo încă mai crede în povești, în monștri capabili să iubească, în oameni capabili de a deveni monștri, în magie, în dragoste pură, în basme vechi despre bine și rău. Însă această atitudine aproape infantilă a regizorului este susținută de o viziune clară, e experiență bogată și o tehnică matură, desăvârșită, adusă la perfecție în acest film.

Povestea lui del Toro are tot ce trebuie să aibă o mostră de cinema – scenariu calculat, intrigă frumoasă (chiar dacă previzibilă), mizanscene de un estetism desăvârșit (practic, apa este elementul care dictează toată componenta vizuală a filmului) și personaje vii, reale, caractere care se deschid și se dezvoltă natural pe parcursul filmului. Del Toro evită superstarurile, și își construiește povestea pe actori care sunt în mare parte anonimi pentru publicul larg, pentru că The Shape of Water este un film despre oameni reali, nu personaje fantastice, oameni care iubesc, urăsc, se supără, se înfurie, fac dragoste, se lasă duși de moment… exact ca fiecare dintre noi. Monstrul (eroul principal) este și el un om real, este monstrul care se ascunde în fiecare din noi atunci când suntem lipsiți de dragoste și căldură umană. Un simplu gest trezește toate emoțiile frumoase din această creatură, și înțelegem că în adâncul sufletului orice monstru este un suflet rănit și părăsit, dornic de iubire. Eroina principală (Sally Hawkins) este o femeie în adevăratul sens al cuvântului, timidă, dar încrezută, mută, dar cu o lume interioară plină de poezie care spune mai mult decât toate cuvintele lumii. Eroina este o femeie de o frumusețe simplă, umană, o frumusețe pe care o întâlnești în fiecare zi în viața reală, nu doar pe coperțile revistelor glossy.

ac29-movies-shape-of-water03

The Shape of Water nu poate fi încadrat într-un anumit gen, e la fel ca apa care nu are o formă definită. Detectivul despre spioni se transformă fluent într-o poveste de dragoste, romanul gotic devine thriller politic, filmul de autor nu se sinchisește să capete forma unui blockbuster adevărat sau chiar muzical accesibil publicului larg, și toate asta timp de doar două ore. The Shape of Water este una din frumoasele povești romantice infantile, în care regizorul uită de importanța și maturitatea sa, și dă frâu liber bucuriei de a povesti. E nevoie să trezești copilul din tine ca să vezi toată frumusețea acestui film, să-ți aduci aminte de poveștile de la gura sobei, să uiți pentru două ore că ești un matur în toată firea și să revii în lumea romantică și frumoasă a copiilor.

Oscarurile luate de film sunt meritate, iar del Toro a reușit (chiar dacă neintenționat) să creeze o operă care corespunde perfect regulilor de joc din Academia Americană de Film. După binemeritatele statuete, Guillermo poate spera să obțină în sfârșit finanțare pentru proiectul său de suflet – ecranizarea nuvelei At the Mountains of Madness, după marele Howard Lovecraft. Iar după mine, The Shape of Water este de departe cel mai tare film din toți câștigătorii trofeului Best Motion Picture din 2010 încoace. Așa că treziți copilul din voi și pășiți în fantastica lume a domnului del Toro – ultimul romantic al cinematografiei.

Gonzo

Advertisements

About Briciul

Instigare la cinematografie

Leave a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: