Mama! – instituția patriarhală sau Biblia după Aronofsky

Ultimul film în regia lui Darren Aronofsky nu lasă neutru pe nimeni – e o peliculă pe care sau o iubești din prima, sau o urăști din tot sufletul. Nu în zadar consensul criticilor de pe Rotten Tomatoes e împărțit între „best Aronofsky movie ever” și „the worst movie of the decade”. Nu în zadar după premiera filmului la Festivalul din Berlin publicul s-a împărțit în cei care aplaudau și cei care huiduiau. Mama! e un film greu de acceptat și greu de rumegat, e o priveliște care te enervează, te face să vrei să intri în acea lume mârșavă de pe ecran și să începi a măcelări la dreapta și la stânga. Eroii principali sunt El (Xavier Bardem) și Ea (Jennifer Lawrence). Ei nu au nume, la fel ca celelalte personaje. El este un poet genial care se află într-o criză de creație, Ea este o soție iubitoare care încearcă să-l readucă la geniu și să refacă casa după incendiu. Până nu apar Ei – străinii. Infernul sunt ceilalți, spunea cândva Sartre, și Aronofsky știe de acest lucru foarte bine. De la primul vizitator (Ed Harris) începe o pătrundere agresivă în spațiul intim – atât al personajelor principale, cât și al spectatorilor. Pelicula crește în intensitate precum un tren japonez de mare viteză care accelerează brusc din gară. În a doua parte a filmului dezgustul capătă proporții cosmice, iar o scenă de canibalism e în stare să-i zguduie până și pe cei mai tari de fire spectatori. E prea vulgar și dureros – chiar dacă regizorul a încercat să ne distanțeze de personaje din start, lăsându-i niște anonimi fără nume.

Ea este inspirația Lui. Ea rabdă, precum o adevărată mamă mitologică (Gaia – zeița Pâmântului la grecii antici, sau Maria – mama lui Iisus). Ea suferă, Ea suportă, și chiar atunci când încearcă să se apere de calamitățile umane și sociale care se năpustesc asupra ei, o face lânced, smerită parcă cu soarta ei de simplă „inspirație” pentru Marele Creator, sau simplă „actriță în complicatul rol de mamă – un banal recipient pentru continuarea vieții”.

mother_TIFF_2040.0

Filmul lasă loc pentru orice tip de interpretare – alegorie biblică cu trimiteri directe la Vechiul și Noul Testament; starea femeii în societatea contemporană și imposibilitatea feminismului de a schimba lucrurile (feminismului are dușmani înrăiți și printre femei); chinurile creației, sacrificiul și tragedia necesară oricărui artist; idolatrizarea năucă și consumerismul iresponsabil; încălzirea globală și dogmatismul religios… oricare dintre aceste interpretări este corectă. Iar dacă vă apar altele – sunt și ele corecte. Mama! (ca orice mostră de artă) este în primul rând o oglindă – și depinde de noi ce vom găsi acolo, un coșmar infernal sau o duzină de îngeri paradisiaci.

Mama! e un film care te enervează la culme, te scoate din zona de confort, te face să țipi cu indignare și să uiți că e vorba doar de o creație artistică. Probabil, această frustrare vine din realizarea că alegoria lui Aronofsky reprezintă perfect societatea noastră – una profund patriarhală (de milenii întregi), una în care femeii îi poate reveni doar rolul de mama sau muză. Și nici măcar acest rol nu-i garantează siguranța. Mama universală suferă de când a fost creată lumea – bărbații conduceau, bărbații luptau, bărbații evoluau… iar femeia (în majoritatea cazurilor) rămânea doar un fel de anexă a bărbatului. Bărbații mergeau la război și  își pierdeau viața. Însă să mori este mai ușor decât să rămâi viu cu amintirea celor pe care i-ai pierdut.  Ele (femeile) pierdeau totul – frați, feciori, tați, soți. Și spre deosebire de cei pierduți (suferința cărora se termina odată cu moartea), femeia rămânea în viață și această suferință treptat o măcina, lent, precum un piton care-și digeră victima zile întregi.

motherjavier

Pieta lui Michelangelo, Penelopa lui Homer sau Viridiana lui Bunuel sunt doar câteva din arhetipurile artistice din care s-a inspirat Mama! lui Aronofsky. Inspirația din Bunuel se simte cu ochiul liber. Chiar Aronofsky a recunoscut că Angel Exterminator a stat la baza acestui film. Însă spre deosebire de marele Bunuel, lui Darren îi lipsește instrumentariul simbolistic și limbajul unic pe care-l poseda la perfecție spaniolul suprarealist. În linii generale regizorului îi lipsește inspirația, la fel ca eroului masculin din film (întruchipat perfect până la dezgustul spectatorului de Xavier Bardem). După unul dintre cele mai impresionante debuturi din istoria filmului (Pi), o narco-tragedie devenită deja cult (Requiem for a Dream) și un film atât de personal și pretențios încât a fost numit de mulți cel mai prost film făcut vreodată (The Fountain), Darren a revenit cu The Wrestler și Black Swan – două filme care i-au adus cele mai prestigioase premii internaționale. Noah (un blockbuster biblic acceptabil) a fost punctul maxim de sacrificiu pe care l-a adus regizorul pe altarul regulilor de joc de la Hollywood. Mai departe nu a fost în stare să joace fals. A urmat Mama! – copilul teribil al lui Aronofsky care a fost mai degrabă avortat, decât născut.  Însă acest avort artistic îl readuce pe Aronofsky în rândul creatorilor de film care încă pot să uimească, care mai au câteva instrumente de șoc pentru noi spectatorii, deprinși cu comoditatea sălii de cinema și clișeele de film.

Cu Mama! Aronofsky sacrifică toate odraslele sale artistice de până acum, se bagă singur în gura lupului (opinia publică și critica de film) și devine din nou liber, liber de a crea mai departe, liber de a șoca și a provoca. Până la urmă, menirea artei este să și provoace, nu doar să încânte, să șocheze, nu doar să mulțumească. Iar această terapie de șoc i-a ieșit de minune canadianului. Mama! nu este o capodoperă, însă e un film bun care merită revăzut. Un art-house care i-ar putea deschide calea unui cinefil începător către creații cinematografice șocante (dar geniale) din istoria filmului. Întrebarea este dacă spectatorul vrea să pășească în această lume brutală – pentru că de acolo nu prea există cale de întoarcere.

Filmul lui Aronofsky nu este perfect, spunea criticul Anton Dolin într-o recenzie, însă oare lumea creată de Dumnezeu este perfectă?

Gonzo

 

 

Advertisements

About Briciul

Instigare la cinematografie

Leave a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: