Serialul Trotsky. Ideology and shit.

„A son of a bitch, but the greatest Jew since Jesus Christ”

– Raymond Robins

Trebuie să recunosc că acest text este mai degrabă o tentativă de identificare a vectorului ideologic al Kremlinului, decât o cronică propriu-zisă a serialului. Nu că nu aș fi putut să vorbesc strict despre jocul actoricesc și calitatea imaginii, dar o discuție despre limbajul cinematografic mi se pare mai puțin fascinantă decât o analiză a metalimbajului ideologic. Cel puțin atunci când vorbim despre o producție de stat. Mai ales când vorbim despre un stat a cărui politică ne afectează direct.

Trotsky este un serial lansat recent de Pervyi Kanal, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Revoluția din Octombrie. Pentru cine nu cunoaște, Pervyi Kanal este televiziunea de stat a Rusiei, deci, cu alte cuvinte, această producție a fost filmată direct la comanda Kremlinului, oricât de „Mihai Ghimpu” ar suna asta. Mulți dintre voi, care poate nu l-au urmărit, sau cei care, per general, asociază Rusia cu URSS sau Comunism, cel mai probabil, bănuiesc că acesta ar justifica cumva atrocitățile din perioada sovietică. Că mesajul de bază ar fi că aceste evenimente au fost inevitabile și au stat la baza dezvoltării Rusiei ca stat. Că poate, dacă ar fi fost Trotsky în locul lui Stalin, lucrurile se desfășurau total diferit. Nu și nu, chiar deloc.

23805437_1580341685337697_2038032584_n

Serialul Trotsky ne prezintă liderii bolșevici ca pe niște „demoni” însetați de putere, capabili de orice pentru a o obține. Ba mai mult, se menționează legătura lor cu Alexander Parvus, care e prezentat drept un agent al serviciilor secrete germane cointeresate cel mai mult în realizarea Revoluției. Cu alte cuvinte, Revoluția este asociată din start cu ceva străin Rusiei, cu interesele venite din afară. Cele care aveau menirea distrugerii unui „Măreț Imperiu”. Un produs al lui Celălalt.

Pentru a continua, trebuie să răspundem la următoarea întrebare: Ce este o ideologie? Ideologia este discursul clasei dominante. Unul care justifică ordinea lucrurilor, adică relația de subordonare a maselor față de regulile impuse de clasa politică. Dat fiind faptul, că acum suveranii nu mai sunt trimiși de sus, de Dumnezeu și alți prieteni imaginari, ci sunt aleși, teoretic, direct de noi, relația dominant-opresat a fost impusă a se adapta noilor cerințe. Discursul ideologic are ca scop nu doar resemnarea opresatului cu ideile dominantului, ci și crearea relației de amiciție dintre aceștia. Opresatul nu doar acceptă acest set de idei, el trăiește cu ele, iar cea mai mare parte a golurilor sale cognitive sunt acoperite anume de acestea.

Totuși, oricât de mult nu v-ați regăsi în ideologia Kremlinului transpusă în serial, nu trebuie să vă blamați pe sine. Ideologia, în ziua de azi, nu mai este impusă în stilul jandarmului. Unul din scopurile ideologiei actuale este omogenizarea clasei dominante cu cea oprimată, umanizarea politicului, dar totodată, repet,  păstrarea statutului de dominant. Acesta este scopul suprem al discursului dominant.

Pentru a determina care este vectorul ideologic al Kremlinului, spectatorul trebuie să-și pună următoarea întrebare: De ce Trotsky!? De ce producătorii nu au ales să facă un serial despre Lenin, de exemplu? Oare nu-i acesta un simbol mai potrivit al Revoluției? Da, doar că Lenin, spre deosebire de Trotsky, nu are un „sex appeal” într-atât de pronunțat în Occident. Trotsky e văzut ca acea alternativă a lui Stalin care a fost nedreptățită de istorie, o figură legendară care a fost privată de dreptul de a se manifesta la justa valoare. Un „nice guy” al Revoluției.

23846313_1580341702004362_1314184749_n

După spusele producătorilor Ernst și Tsykalo, acest serial este istoria unui rock-star care isteriza masele. O poveste despre drumul pe care l-a parcurs acesta de la inocența marxismului juvenil la un politician care nu numai că a sfidat puterea, dar a știut să o și obțină, încălcând tot ce este mai „sfânt”, ca mai apoi să o piardă în fața unor monștri (Stalin, Arganov, Voroshilov etc.) cărora tot el le-a dezlegat mâinile. Un „bezbojnik” care în mare parte și-a meritat soarta, pentru că „orice Revoluție își devorează proprii copii”.

Un Celălalt sau Dușmanul Ideologic nu numai că este înzestrat cu trăsături negative, el comite acțiuni tabuizate, niște „păcate”. Din acest punct de vedere, Trotsky este bezbojnikul ideal, iar pentru a ilustra acest lucru, scenariștii au apelat la una din cele mai banale metode de a reda stările interioare ale unui protagonist: halucinațiile. Bătrânul Trotsky este reprezentat ca un om încăpățânat care refuză uneori să bea pastilele prescrise de medic, iar din acest motiv are halucinații, vede duhuri. Fiecare din aceste duhuri apelează cumva la mustrările sale de conștiință, pentru că aparțin oamenilor pe care i-a trădat. Eu propun să analizăm un pic aceste spirite și să încercăm să justificăm invocarea lor.

Primul spirit: Aleksandra Sokolovskaya, prima soție a lui Trotsky, pe atunci încă Leiba Bronstein. Cea care l-a introdus în marxism și l-a însoțit în Siberia, unde au stat închiși 3 ani. Au avut împreună 2 fiice: Zinaida și Nina. În serial este imortalizat momentul despărțirii lor. Înainte de a pleca în Europa, Trotsky îi promite că se va întoarce la ea și la copii. Nu o va mai face pentru că o întâlnește pe Natalia Sedova cu care va rămâne împreună tot restul vieții. Invocarea spiritului lui Sokolovskaya ne trimite la Infidelitatea protagonistului atât față de cei dragi, cât și față de sine. E ceea ce-i conferă o aură de trădător, o persoană neloială față de cuvântul rostit. O persoană pentru care dragostea și relațiile familiale nu înseamnă absolut nimic. Un libertin. O trăsătură esențială pentru un Celălalt într-un mediu conservatorist.

Al doilea spirit: Sigmund Freud, părintele psihanalizei. În serial, Trotsky împreună cu Sedova vizitează Viena pentru a asista la una din lecțiile sale. Datorită acestui eveniment, Trotsky înțelege un lucru: Cel care vrea să conducă masele trebuie să se transforme într-un obiect dezirabil, să le ducă constant la extaz și să le „însămânțeze”. Freud, la rândul său, rămâne impresionat de întâlnirea sa cu „Herr Revolutionär”. Îi propune lui Trotsky să fie examinat, iar acesta îl refuză.

Cam pe la sfârșitul Primului Război Mondial, Freud pune bazele Impulsiei Morții. Una din bazele Impulsiei Morții este: „sarcina niciodată desăvârșită, întotdeauna de luat de la capăt, care constă în scăderea excitației și, deci, a tensiunii organismului la un nivel cât mai jos posibil.[…] Această întoarcere la punctul de plecare, la nivelul minim de excitație, este într-un fel ecoul tendinței care împinge organismul să revină la origine, la starea primară a nonvieții, adică la moarte.”(Dicționarul de Psihanaliză, Editura Univers Enciclopedic Gold).

Spiritul lui Freud este o încercare de a asocia Revoluția Permanentă atribuită lui Trotsky cu Impulsia Morții. Nu în sens de Drive al dorințelor noastre, ca ceva caracteristic, apropo, tuturor. Ci mai degrabă în sens de necrofilie non-sexuală, un termen întrebuințat de Erich Fromm pentru a descrie un tip de agresivitate malignă caracteristică lui Adolf Hitler. O tentativă a producătorilor de a distruge mitul „băiatului bun” și de a contura și mai tare statutul de Demon al Revoluției care cere constant jertfe și sânge.

Dacă s-au întâlnit vreodată acești doi nu se știe, însă Lev Trotsky avea tangențe cu psihanaliza. A fost un bun prieten cu Adolph Joffe, un apropiat al lui Alfred Adler. Anume acesta l-a introdus în acestă nouă știință. Ba mai mult, soția lui Adler, Raissa Epstein, a fost o feministă de orientare troțkistă.

Al treilea spirit: David Bronstein, țăran înstărit, tatăl lui Trotsky. În serial avem parte de două scene semnificative care implică participarea sa: momentul în care este bătut de niște muncitori antisemiți, apropo ucraineni; o discuție cu Lev într-un bar, în care acesta îi mărturisește tatălui său că s-a dezis de familie și de „tot ce-i sfânt” pentru o Nouă Lume pe care urmează să o construiască. Tatăl îl blestemă și apare doar la sfârșit de episod sub formă de spirit. Cu alte cuvinte, lui Trotsky îi este încriminat un alt păcat: patricidul. Totodată se încearcă a justifica ura lui Trotsky față de „patrie”. Un frustrat care nu a avut una și a distrus-o pe-a celorlalți.

Trebuie de menționat că această lipsă de „patriotism” a lui Lev Trotsky nu-i atât bazată pe „ură”, cum este acceptat pe scară largă în Rusia, cât mai degrabă pe ideea că în marxism o astfel de noțiune încetează să mai existe. Patriotismul și naționalismul sunt doar o expresie nejustificată a unui orgoliu orb față de propriile valori. Un instrument care are menirea de a întări și mai mult poziția clasei dominante.

Al patrulea spirit: Nikolay Markin, comisar al flotei militare de pe Volga. Potrivit creatorilor serialului, Trotsky l-ar fi trădat din cauza că-i diminua autoritatea și îl făcea prea uman. Cu alte cuvinte, îi desacraliza imaginea de zeitate. O altă aluzie la Lucifer, care voia să-l înlocuiască pe Dumnezeu.

Dacă a fost trădat Markin cu adevărat, nu se știe, totuși creatorii au insistat asupra ecranizării unui astfel de eveniment. Nimic nou sub soare, pentru că oligarhia actuală, din care face parte Putin, este reprezentată de nimeni altcineva decât urmașii aparatului birocratic stalinist, iar deformarea istoriei cu scopul de a reda o pretinsă integritate a propriului discurs e o practică destul de veche a acestora.

Un alt spirit care i se năzărește lui Lev Davidovich este cel al lui Vladimir Skalon, un general roialist care și-a tras un glonte în cap după ce  Rusia a fost nevoită să cedeze anumite teritorii în urma negocierilor de la Brest-Litovsk. Un mare „patriot”, ceea ce Trotsky cu siguranță nu a fost.

Ultimul duh pe care îl vede Trotsky este nimeni altcineva decât Lenin. Apropo, în film ai impresia că e Charlie Chaplin, un personaj de comedie tare stereotipic. Dacă l-ar fi jucat Dmitrii Khrustalev de la Comedy Club, cred că efectul ar fi fost același. Una din întrebările adresate de Ilici este ”Oare nu am orbit noi de la atâtea cărți?” . Își exprimă regretul că l-au omorât pe țar prea în grabă, fără a-l lăsa să conștientizeze propriile greșeli. O aluzie la ideea ca Revoluția a fost inoportună și mult prea grăbită.

23782102_1580341682004364_500757002_n

Deci cine este Trotsky? Un antihrist, un om lipsit de patriotism, un carierist, un jidan sponsorizat de occident, un afemeiat și per general un vinigret întreg de clișee blamabile pentru un popor conservatorist ca cel al rușilor. „Trotsky e unul din Noi care a încercat să ne transforme în Ceilalți” ar fi mesajul principal transmis de producătorii de la Pervyi Kanal. O justificare destul de bună chiar și pentru ascensiunea lui Stalin. Iosif Stalin cu siguranță nu a fost cel mai iscusit dintre bolșevici. Trotsky în autobiografia sa îl caracterizează drept „un om cu simț practic, tacticos și determinat în scopurile sale, dar cu o viziune politică extrem de îngustă. […] O mentalitate de empiric încăpățânat lipsit de imaginație creativă. Pentru conducerea partidului a fost mereu un om destinat sarcinilor secundare. ”, cu toate acestea Stalin a fost și va rămâne un lider reprezentativ pentru Estul „pravoslavnic” îmbibat până în măduva oaselor în vulgarități și barbarisme, în sentimentalisme și „poniatii”. Eu l-aș numi chiar „Ultimul Voievod”.

Ceea ce mi-a lipsit cel mai mult în acest serial este o descriere detaliată a declinului politic al lui Trotsky și ascensiunea lui Stalin, sau despre Troika „Zinoviev-Stalin-Kamenev”, ori despre schimbarea cursului spre Socialism într-un singur stat.  Aceste detalii au fost, evident, omise.

E de remarcat că personajul Trotsky a fost proiectat nu doar să înspăimânte, dar să și inspire admirație. Cu alte cuvinte, creatorii serialului au păstrat sex appeal-ul său. Ce ne-ar sugera acest lucru? Cel mai probabil, ideea că obiectul nostru dezirabil deseori ascunde în sine trăsături malefice, vechiul imperativ: „Fii atent ce-ți dorești!”. Trotsky nu-i doar întruchiparea Revoluției, el este Revoluționarul/Idealistul, cel care promite schimbarea, abaterea de la „normal și firesc”.

A crea un „țap ispășitor” căruia să-i atribui toate abaterile de la agenda propusă e o practică politică veche. Nu-i de mirare că actuala clasa dominantă a Rusiei l-a ales anume pe Trotsky. În condițiile în care acum se încearcă la greu promovarea valorilor tradiționaliste, Lev Davidovich, un ateu adept al Revoluției Permanente, cel mai radical, deci și cel mai apropiat de ideile marxiste dintre bolșevici, este încă o figură prea vie pentru noua generație.

Scopul serialului Trotsky nu este de a prezenta obiectiv realitatea perioadei revoluționare, ci asigurarea pasivității maselor. „Bucură-te de ce ai și nu fă gălăgie!”, „O mai fost de aceștia ca tine care voiau să schimbe lumea”, „Cu vârsta o să-ți treacă și de revoluții și de tot. O să înțelegi viața!”. Această pasivitate o să ne coste mult. Democrația, în sensul ideal al cuvântului, ar însemna un rol mai mare al cetățenilor în viața politică a statului. Trecerea de la rolul de spectator/copil la cel de colaborator/partener – Maturizarea Societății! Crearea unor condiții adecvate de viață care să asigure o activitate productivă a cetățenilor în urma căreia va avea de beneficiat inclusiv și Statul.

23804488_1579469168758282_1362335507_n

Cu toate acestea, tânăra generație nu prea vrea să audă de politic, acesta li se pare un subiect trivial. „Oi, hai să nu vorbim despre politică!”, „Toți deputații îs niște pidărsii. Tot timpul așa a fost”. Paradoxul este că, deși suntem conștienți de această murdărie/boală/trivialitate, preferăm mai degrabă să o ignorăm, decât să ne mobilizăm și să o înlăturăm. Tinerii au pierdut ambiția de a prelua puterea, pentru a nu-și păta mâinile cu rahatul care îi așteaptă. Vrem să schimbăm lumea prin artă! Arta a fost și va fi mereu o expresie a SupraEului Colectiv, nimic mai mult decât ilustrarea distanței dintre Real-ul traumatic și Ideal-ul imaginar. Da, Arta ne inspiră și ne permite să interpretăm lucrurile. Pentru a le schimba, însă, e nevoie de putere. Iar puterea trebuie obținută și instrumentalizată adecvat întru sporirea nivelului de implicare a cetățenilor în actul politic.

Preluarea puterii presupune nu doar un schimb de cadre, ci totodată instaurarea unui nou discurs. Unul care ar asigura înlăturarea pentru totdeauna a ticăloșilor a căror prioritate este propriul profit. O castrare a celui ce se vrea dominant, înlăturarea Alfa-Politicului care încă își mai permite impertinența de a vedea în mase o simplă prostime. Instaurarea unui regim prin care acesta să se teamă de responsabilitatea puterii, în care funcționarul să fie amenințat constant de abilitatea cetățenilor simpli de a-l penaliza. Un regim în care cel care plătește impozite și își dedică timpul și energia muncii să aibă un rol activ în politică.

Trebuie să strigăm tare și răspicat: Ne-am săturat să fim simpli spectatori! Nu ne mai tratați ca pe niște parteneri pasivi! Nu ne mai impuneți propriul confort ca pe o necesitate imuabilă! Nu ne mai hrăniți cu rahaturi! Vrem aceste schimbări și le vrem acum! Ne dorim puterea!

Dacă totuși îți place să bocești la scene dramatice și îl respecți pe Khabensky ca actor, poți să te uiți la serial. Cred că o să-ți placă, mudila!

Flofsky

Advertisements

About Briciul

Instigare la cinematografie

Leave a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: