Strâmtoarea – un film care te sufocă

„Mă numesc Kantemir Balagov. Această poveste s-a întâmplat în orașul Nalcik (oraș în care m-am născut) în 1998.”

Debutul regizorului Kantemir Balagov începe cu un procedeu riscant și în același timp curajos – un citat pe ecran în care regizorul se prezintă și ne spune că filmul este bazat pe o istorie reală, care s-a întâmplat în Nalcik (capitala Kabardino-Balkariei). Unui debutant un astfel de procedeu ar putea să-i distrugă cariera fără ca ea să înceapă, chiar dacă Kantemir este un absolvent al școlii de film al lui Alexandr Sokurov. Însă în cazul dat, procedeul a introdus din start esența documentară a filmului, chiar dacă ia deranjat pe unii. „Strâmtoarea” este un film viu, anti-academic, un film care pare mai degrabă intuit decât gândit, un film care  a cucerit Cannes-ul și i-a adus tânărului regizor (avea doar 26 de ani când a turnat pelicula) prestigiosul premiul FIPRESCI din categoria Un Certain Regard.

image-w1280

Subiectul filmului este construit pe două linii de bază, care par banale la început – un roman imposibil dintre o tânără evreică (Ilana) și un kabardin, și povestea cuplului de logodnici evrei răpiți de răufăcători (logodnicul fiind fratele Ilanei). O răpire banală (banală în Caucaz unde oamenii sunt răpiți ziua în amiaza mare chiar și în prezent) dă peste cap toate planurile și toate iluziile unei familii de evrei. Comunitatea donează bani, însă nu îndeajuns pentru suma necesară. Așa că familia începe să primească oferte cinice și absolut lipsite de bun simț – să-și vândă afacerea la un preț de nimic, sau s-o mărite pe Ilana (tânăra evreică îndrăgostită de un kabardin) cu un tânăr evreu dintr-o familie înstărită în schimbul sumei necesare de bani. Membrii comunității se dovedesc a fi mai amorali și mai hapsâni decât răpitorii, ultimii au cerut doar suma de bani, au stabilit prețul, pe când primii nu a ezitat să se folosească de această ocazie tragică pentru propriul folos. Morală nu există în acest tip de societate – există construcții sociale patriarhale și dogme religioase și etnice de netrecut – dogme care îți sunt impuse cu forța, pentru că faci parte din același trib, pentru că blestemul etniei și a religiei în care te-ai născut te va urmări și te va sufoca toată viața.

„Strâmtoarea” este un film sufocant în toate sensurile, de la formatul 4:3 care plasează personajele într-o compoziție aproape claustrofobică, la prim-planurile și gros-planurile persistente și scenele filmate aproape în totalitate în interior. Un critic rus a observat că formatul 4:3 a lucrat în acest caz în ajutorul spectatorului, imaginea e atât de strânsă încât împinge privitorul în afară, altfel – această experiență ar fi prea dureroasă și prea înspăimântătoare. Claustrofobia este termenul care caracterizează toate nivelele acestui film: claustrofobia etnică, națională, religioasă, familială, estetică și chiar personală. Fiecare personaj din film se sufocă, fie din cauza rudelor care nu-l înțeleg, fie din cauza propriilor frici, dogme și stereotipuri. Ilana se sufocă din cauza familiei; familia Ilanei se sufocă din cauza comunității, a oprobriului social; comunitatea se sufocă din cauza xenofobiei, a urii interetnice și a atmosferei totale de război; țara se sufocă de la persistența și insistența trecutului – cerc închis, prizonier în celulă, în închisoare, în stat letargic, în planetă în agonie, planetă pe care câteva miliarde de oameni se sufocă la propriu și la figurat.

Closeness 0g

„Strâmtoarea” nu reprezintă o vizionare ușoară, este un film aproape tactil care te ia cu forță, te sufocă, și e necesar să fii pregătit moral și fizic pentru o astfel de vizionare. Spuneam mai sus că formatul 4:3 îl ajută undeva pe spectator să se detașeze, îl împinge în afara cadrului. Însă filmul are o scenă care te înfioară și-ți îngheață sângele în vene, o scenă care iese de pe ecran și te bântuie în realitate încă mult timp după vizionare. Se spune că Uma Thurman (președintele juriului la categoria Un Certain Regard din cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2017) a refuzat să-i ofere personal premiul lui Balagov anume din cauza acestei scene. A fost prea șocată de cele aproape 15 minute de film în care câțiva flăcăi împreună cu eroina principală, după ce trag câte un renumit „vodnik”, urmăresc o casetă în care cecenii taie beregatele soldaților ruși. Filmările sunt reale, iar imaginile pot fi găsite și astăzi pe youtube – necenzurate. Însă folosirea acestor imagini de groază reală nu a avut drept scop șocarea publicului, e vorba de un procedeu artistic plin de curaj și libertate, procedeu care mai trage o linie roșie groasă peste narațiunea și atmosfera filmului. Această introducere a unor imagini reale violente într-un film de ficțiune (chiar dacă bazat pe fapte reale) te zguduie până la temeliile subconștientului. Frica spectatorului devine reală, nu fictivă – iar după această scenă filmul capătă o tensiune și mai sufocantă. Pentru că oroarea reală, documentată cinic este mai groaznică decât orice horror fictiv, iar războiul nu este ficțiune – războiul este realitatea care ne înconjoară, tragedia și durerea pe care fiecare dintre noi încearcă s-o refuleze în adâncul subconștientului, altfel ar fi imposibil de trăit. Nimic nu mai pare la fel după această scenă de groază, iar puținele peisaje magnifice care apar în cadru spre sfârșitul filmului nu reușesc să scoată nici spectatorul și nici personajele filmului din această stare de șoc. Nu mai poți primi plăcere de la o priveliște splendidă a naturii, când știi și simți că la poalele acestor munți oamenii erau tăiați precum berbecii.

Și totuși războiul nu persistă în film, e un fundal, deși e unul greoi și dureros pentru fiecare membru al acestei societăți inhibate, violente, mercantile și profund patriarhale. Unicele scene de război sunt cele cu execuțiile soldaților ruși. Dialogul prietenilor care privesc aceste imagini de groază deschide multe repere: „De ce rușii întotdeauna se află în stare de război?”, se întreabă unul. „Asta nu e normal”, zice altul, „nu este normal să tai oamenii precum vitele.” „Și, ce faci când armata vine în țara ta?, ce altceva decât să apuci cuțitul în mână?”, se întreabă al treilea. Doar Ilana este tăcută, nu poate scoate nici o vorbă din ea,e prea amețită și sufocată de alcool, iarbă și realitatea dură în care locuiește. Mirosul de praf de pușcă și sânge e peste tot – de la aerul de afară până la cheia cromatică a filmului.

„Strâmtoarea” este un sinonim complex pentru cuvântul „claustrofobie”. Strâmtoarea din peliculă e de mai multe feluri, de la cel tactil, la cel personal, religios, etnic, comunitar, național, lingvistic ș.a.m.d. Unica scenă de dragoste din film, cea în care Ilana își pierde virginitatea, este filmată într-o debara de mai puțin de un metru lărgime. Într-o scenă din discotecă Ilana se sufocă de la luminile albastre violente, cel mai probabil venite de la girofarurile unei mașini de poliție, și chiar atunci când muzica încetează, ea continue să danseze – un dans spasmodic, tribal, dansul victimei pe care anaconda a prins-o în strâmtoarea ei imensă. Spre sfârșitul filmului Ilana este cuprinsă de mama sa, însă fața Ilanei nu exprimă nici o emoție, ci doar un spasm letargic, o scrâșnire involuntară de dinți, o situație în care nici măcar apropierea de mamă nu o poate ajuta. Până și vocea Ilanei se schimbă, și se transformă într-un simplu  chiuit animalic, cuvintele nu mai pot să iasă din acest gâtlej chinuit, cuvintele nu mai pot exprima nimic.

Rămânem la întrebarea cheie din film – De ce Rusia este în permanentă stare de război? Însă nu e vorba doar de Rusia, toate puterile lumii în permanență luptă undeva. De câteva milenii pe Pământ nu au încetat conflictele militare. Războiul este cu noi de când a apărut civilizația, unica diferență e că-și schimbă locația geografică din când în când, însă omenirea luptă cu ea însăși de mii de ani, în fiecare zi, oră și clipă. Iar atunci când războiul încetează într-o parte a Pământului, el izbucnește în alta – și iarăși te sufoci, pentru că pacea absolută nu a existat și nu va exista niciodată.

Gonzo

 

 

 

Advertisements

About Briciul

Instigare la cinematografie

Leave a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: