Game of Thrones: Anotimp nou – reguli noi

Game of Thrones. O apologie a actului dramatic, „De ce părerea ta nu-ți aparține” sau „Am vrut să scriu o recenzie, dar s-a primit o huitabrazie cât de cât interesantă pentru cei familiarizați cu scrisul meu.”

Sezonul 7 este, cu siguranță, cel mai atipic din întreaga serie Game of Thrones. În primul rând se remarcă o nouă dinamică a evenimentelor. Cu toate că este cel mai scurt, s-au întâmplat o grămadă de acțiuni importante:
1) Jon Snow ajunge în Dragonstone și face cunoștință cu Daenerys

2) O luptă navală dintre flota lui Cersei și cea a lui Daenerys

3) Armata lui Daenerys ocupă Casterly Rock

4) Armata Lannister ocupă HighGarden-ul

5) O bătălie în câmp deschis cu Dothraki și Dragoni

6) O luptă dintre White Walkeri și dragoni

7) O grămadă de reuniuni – spre exemplu cea care a avut loc în Dragonpit, o scenă care practic a inclus, cu excepția membrilor familiei Stark și a lui Little Finger, toate personajele principale rămase în viață.

8) Jorah Mormont se tratează de boala sa incurabilă

9) Confirmarea originii nobile a lui Jon Snow etc.

Toate acestea în doar 7 episoade. Totuși majoritatea fanilor GoT au rămas cam frustrați de ce au vizionat, principalele motive fiind următoarele:

1) Totul a fost previzibil, prea puține scene de impact.

2) „Teleportări” și prea multe momente alogice. Unele evenimente se produc mult prea rapid. Ex: Sosirea corbului cu scrisoarea lui Jon Snow către Daenerys și zborul acesteia pe dragoni dincolo de Zid.

3) Prea puține scene de violență și sex, cu care ne-am obișnuit pe parcursul serialului.

4) Moartea lui Little Finger și incapacitatea sa de a-și confirma statutul de „Mastermind” etc.

game-of-thrones-season-7-9

Voi încerca să tratez fiecare punct în parte:

Lipsa logicii în serial

O categorie de fani se plâng pe lipsa logicii în serial, în special de ceea ce ține de teleportări sau acțiunile anumitor personaje. Din punctul meu de vedere, lipsa logicii este unul din ultimele lucruri care ar trebui să preocupe pe fanii unui serial cu dragoni și zombie, dar ar fi o manieră mult prea reducționistă de a clarifica lucrurile dacă mi-aș continua discursul în baza acestui argument. Din acest motiv, eu propun un alt mod de abordare a acestui subiect.
Ce stă la baza succesului unei bune narațiuni? În primul rând ilustrarea pe înțeles și într-un mod atractiv a unui subiect. Dacă un anumit subiect este proiectat în minte drept unul ideal sau chiar cu potențial reformator, în cazul în care este expus într-un discurs formulat tâmpit, acesta va fi perceput, evident, drept unul de tot rahatul. Deci pentru a te face auzit/apreciat, trebuie să fii înțeles, iar pentru a fi înțeles e nevoie de o structură care să facă apelul la imaginarul adresantului. Cu alte cuvinte, autorul trebuie să știe să identifice nucleele povestirii, să le ierarhizeze, să structureze niște puncte adecvate de trecere și să aleagă niște unghiuri narative potrivite pentru a crea o imagine per ansamblu plăcută pentru publicul său. Fiecare nucleu are un anumit rol, iar în primele sezoane accentul a fost pus pe niște subiecte, de regulă, tabu sau cel puțin triviale, cum ar fi: incestul, patricidul, adulterul, sadismul etc. În mare parte, chestii care prind bine la public, pentru că subiectele tabuizate au o particularitate ambivalentă de a fi ignorate și de a fi atractive/ispititoare în același timp, mai ales că au și conferit serialului o specificitate aparte.

În al 7-lea sezon, trivialul trece pe planul doi, iar locul prioritar este preluat de impactul personajelor cu propriul trecut, reuniunea cu alte personaje și dedublarea propriei conștiințe, adică momente în care acestea sunt puse să aleagă între vechea identitate și cea nouă forțată de situația nou creată în urma unor evenimente cu impact traumatic.

Îl voi lua ca exemplu pe Jamie Lannister. Pe parcursul întregului serial Jamie este pus în tot felul de situații de a alege între sentimentul de dragoste față de propria soră și obligațiunile sale de cavaler care includ loialitatea și auto-sacrificiul. Prin urmare avem parte de tot felul de indicii că acesta este mult mai predispus spre a se manifesta drept un bun cavaler:

  • Supranumele Kingslayer. Deși a jurat să-și apere regele, Jamie nu a ezitat să-și îndrepte spada împotriva lui, săvârșind o acțiune interzisă, adică asasinarea propriului suveran. Dacă pentru mintea modernă o astfel de acțiune pare justificată de faptul că Aerys Targaryen era un despot care își încălca atribuțiile și, mai ales, a vrut să-și ardă propriul popor, atunci pentru creierul medieval, chiar dacă unul dintr-un univers paralel fictiv, o astfel de acțiune e catalogată în primul rând drept o încălcare a codului etic cavaleresc. După Freud[Totem și Tabu] încălcarea unui tabu predispune spre nerespectarea altor interdicții, iar subiectul care și-a permis un asemenea act, devine la rândul său un tabu pentru că e în stare să influențeze și alți subiecți în a-i urma exemplul – un lucru nu neapărat nociv, pentru că de cele mai dese ori tabuurile nu au la baza lor neapărat o motivație rațională. În cazul lui Cersei, care e partenerul lui Jamie în săvârșirea unui act tabuizat, nerespectarea interdicțiilor a dus la consecințe nocive pentru cei din jur, iar în cazul lui Jamie, invers, la rezultate care au devenit, în mod gradat, pozitive;
  • În primul sezon, în lupta cu Ned Stark, un soldat Lannister îl lovește pe liderul nordicilor cu sulița în picior, lăsându-l astfel pradă ușoară pentru Jamie. Cu toate că ne-am fi așteptat ca acesta să fructifice un asemenea avantaj, mai ales că până în acel moment Jamie era considerat unul din principalii antagoniști, acesta oprește lupta, ba chiar îl lovește pe soldat pentru faptul că a împiedicat desfășurarea unui duel epic între doi războinici legendari din Westeros, manifestând totodată respect față de bătrânul Stark.
  • În următoarele 2 sezoane, Jamie este supus unui set imens de peripeții:
  • Este capturat de Armata Nordului;
  • Evadează cu ajutorul lui Catelyn Stark și apoi iar este capturat;
  • Îi este tăiată mâna cu care mânuiește sabia, un eveniment cu impact extrem de traumatic pentru cineva considerat unul din cei mai buni spadasini din Westeros;
  • O salvează pe Brienne dintr-o luptă cu un urs, în condițiile în care își asigurase deja cale liberă spre casă.

În acest sens, asistăm la detoxificarea personalității lui Jamie, un proces ce are loc în lipsa obiectului dezirabil Cersei, care îi este totodată și factorul de influență nocivă.

Urmează apoi unul din cele mai importante momente din serial: Salvarea lui Tyrion. Cu toate că toți își doresc moartea fratelui său, inclusiv Cersei, Jamie pune pentru prima oară la îndoială convingerile acesteia și totuși îl salvează, un lucru pe care iubita surioară i-l va reproșa de nenumărate ori, mai ales că Tyrion îl omoară pe Tywin Lannister, dezechilibrând și mai tare situația politică din cele 7 regate și astfel conturând și mai tare autoritatea surorii în fața voinței lui Jamie.

În ultimul sezon, un rol crucial îl are confesiunea Olennei, un eveniment de impact masiv pentru conștiința lui Jamie, de fapt acel moment de dedublare despre care vorbeam mai devreme când personajul este impus să aleagă între setul vechi de convingeri și cel restructurat de constelația cerințelor impuse de noua situație. Decizia acestuia devine una ușoară când Cersei decide să nu-și respecte angajamentele asumate față de Jon și Daenerys, adică un moment în care Jamie nu se mai identifică cu obiectul dezirabil cu care se identifica vechiul lui Eu, ceea ce a facilitat reorganizarea propriilor dorințe și motivații. De altfel, un rezultat al înlăturării incertitudinii ce balansa între două plauzibile adevăruri, iar ultimul sezon e plin de astfel de evenimente:

  • Întoarcerea lui Sandor Clegane la casa în care a masacrat o familie nevinovată;
  • Reuniunea surorilor Stark care se urau reciproc în copilărie;
  • Interacțiunea lui Little Finger cu propiile metode de manipulare. Situație în care ucenicul își depășește maestrul/maeștrii;
  • Reuniunea dintre Jon Snow și Tyrion, ambii avansând enorm în statut de la ultima lor întâlnire ș.a.m.d

În ultimul sezon avem parte de o reevaluare/autoevaluare masivă  a tuturor acțiunilor întreprinse în trecut de personajele ce au mai rămas în viață. Un set de acțiuni care cândva păreau logice, iar până la urmă s-au adeverit a fi un produs al propriului imaginar, un fenomen deloc străin pentru psihicul uman, pentru că nu-i logica principalul imbold în luarea deciziilor, căci de-ar fi, am trăi, cel mai probabil, într-o lume utopică, un soi de rai comunist, ba mai mult, într-o astfel de lume nici capitalismul nu ar fi la fel de auto-distructiv.

Deci, atunci când ni se pare că Jon sau Daenerys sau oricare personaj se manifestă alogic într-o anumită situație, nu trebuie să uităm că e firesc personajelor să se comporte astfel, pentru că, de altfel, nu ar mai fi existat un asemenea fenomen ca Drama.

Nu atât logica, cât dorința de certitudine sau de configurare a unei poziții stabile a Eu-lui servesc drept principalele imbolduri în luarea deciziilor noastre, iar certitudinea e imaginată de fiecare prin prisma propriilor perversiuni și goluri cognitive.

De aici izvorăște și nevoia de a restructura dinamica serialului și deciziile aparent idioate ale personajelor, pentru că a fi idiot e omenesc, iar odată cu rărirea personajelor scade și numărul evenimentelor idioate, deci și numărul episoadelor a scăzut pentru că toate firele narative se întrunesc în unul singur, deoarece ne apropiem de punctul culminant.

Atunci când te întrebi de ce un anumit personaj a acționat alogic într-o anumită situație, adu-ți aminte de câte ori ai regretat deciziile tâmpite imaginate inițial ca logice și cum apoi ai fost nevoit să-ți restructurezi modul de a percepe lucrurile, inclusiv ceea ce numești logică, pentru a scăpa de sentimentul de „losharik” și a satisface cât de cât noile cerințe impuse de noua realitate.

Schimbarea radicală a stilului sau „Unde-s țâțele și sângele?”

De ce nu mai avem parte de nuduri apetisante și nici de morți violente? Pentru că suntem aproape de ultimul sezon, iar personajele capabile să cauzeze sau suporte o moarte violentă nu prea există, cu excepția lui Euron sau Cersei care oricum au cauzat astfel de agresiuni, doar că personajele supuse acestora nu au fost niciodată favoriții fanilor, adică sadismul a fost prezent și în acest sezon doar că nu a fost unul de impact. Scenariștii au demonstrat astfel că în acest serial mor nu „favoriții”, ci acei care au comis greșeli în acest „Joc al tronurilor”, adică în mare parte cei care și-au meritat moartea, inclusiv Ned Stark care nu a putut să se folosească de oportunitate pentru a-și consolida puterea și a acționat mai degrabă ghidat de propriile sentimente decât de rațiune, adică deloc cum se cuvenea statului pe care îl avea. Un fel de Vlad Filat, doar că textul acesta este și așa prea lung pentru a dezvolta această paralelă și nici nu se merită, să fiu sincer.

După cum spuneam, lipsa unor astfel de personaje impune noi cerințe de structurare a acțiunilor pentru scenariști, dar totodată noi reguli de joc pentru personaje, iar moartea lui Little Finger, în acest sens, devine una destul de emblematică. Dacă pe parcursul a șase sezoane acesta reușise să urce prin trădare și minciună pe „Scara” pe care a creat-o și să-și consolideze și un anumit statut, în sezonul 7 acesta are parte de un nou tip de adversar sau, mai bine spus, de un trio de adversari imuni la „puterile” sale: Bran care este The three-eyed raven,  Arya care a devenit unul din cei mai iscusiți asasini din Westeros și Sansa, un personaj care aparent nu are nici o putere specială, dar care a adoptat o atitudine sceptică diferită cu mult de stoicismul ce îi definește pe nordicii din serial, o atitudine adaptată în urma interacțiunii cu cele mai oribile persoanje din Westeros: Cersei, Joffrey, Ramsey și însuși Lord Baelish. O luptă din start dezechilibrată dintre un trio letal și un oponent nepregătit de a-i înfrunta, pentru că Little Finger nu a fost niciodată un „mastermind”, ci pur și simplu un personaj care a știut să-și aleagă adversarii.

Orice „Vară” are un sfârșit, iar o dată cu începutul „Iernii”, Jocul sau, cum zic frații de peste Prut, „Urzeala Tronurilor” a luat sfârșit. Lupta nu se mai dă pentru putere, ci pentru supraviețuire, iar cei care nu înțeleg acest lucru vor avea parte de soarta lui Baelish. O luptă care de s-ar produce în viața reală, iar în loc de White Walkeri ar fi o catastrofă ecologică sau o criză politică, ar fi din start pierdută de umanitatea care încă mai are ca priorități statutul și profitul, integritatea teritorială, idolatrizarea liderilor și steagurilor, interese personale în detrimentul celor comunitare, adică tot felul de factori ce duc inevitabil la Crize de tot rangul: sociale, economice, culturale etc. Pentru că trăim într-o lume în care politicul refuză să se adapteze noilor cerințe de dragul conservării unor idealuri și reguli de joc demult expirate.

170825154441-game-of-thrones-season-7-episode-6-full-169

Lipsa imprevizibilității

Cam tot ce am văzut în serial era bine cunoscut de mai bine de jumătate de an, când „hackerii” au publicat sinopsisul serialului pe internet. [https://www.reddit.com/r/freefolk/comments/57w3yw/my_awayforthelads_season_7_spoiler_timeline/](Octombrie 2016!!!) Evident, când au loc astfel de evenimente, audiența mai curioasă  și amatorii de Fan Theories încep a discuta între ei și a analiza fiecare punct în parte și a-și da cu părerea, iar în 7 ani GoT a reușit să devină un serial  într-atât de mainstream că toate aceste zvonuri/păreri au ajuns practic la urechile tuturor. Bliss-ul pe care îl obținem în urma satisfacerii neașteptate a dorințelor noastre sau în urma obținerii a noi cunoștințe a fost incapabil a se produce. În asemenea condiții, chiar și Red Wedding ar fi generat numai păreri de genul la „pff, asta se știa demult timp”, „nică originalitate, știam de la mijloc de sezon ce o să urmeze.”

Cu toate acestea, de ce scenariștii nu s-au chinuit să schimbe măcar un pic scenariul!? Doar deseori se întâmplă când un regizor/scenarist renunță la propriile idei în favoarea a ceva nou și mult mai bine prelucrat. Un precedent ar fi Quentin Tarantino care a schimbat întreg scenariul Hateful Eight, după ce aflase că acesta a ajuns în mâinile jurnaliștilor înainte ca filmările să înceapă.

Răspunsul este evident: Publicul oricum se uită pentru că nimeni nu abandonează un serial care pe parcursul a 6 sezoane l-a ținut mereu în suspans. Am putea spune chiar că fiecare din noi am dezvoltat un oarecare sentiment de loialitate față de acesta, pentru că GoT face parte din categoria serialelor capabile să satisfacă pe oricine:

  • pe amatorii de scene violente de impact, adică pe cei care alocă foarte puțină atenție firului narativ sau dialogurilor;
  • totodată, pe iubitorii de dialoguri bine închegate din care poți extrage tot felul de aluzii la ce a fost sau va urma în serial;

3)   pe dornicii de a mai include în viața lor searbădă, dedicată în mare parte unui job remunerat aiurea, cel puțin un nou subiect de discuție/polemică la pauzele de țigară sau cafea;

4)   sau pe toți cei cărora le place să-și alimenteze cât de cât Eu-ul cu sentimentul că aparțin unui grup cu gusturi elevate și că spre deosebire de restul grupurilor aceștia se pricep mult mai bine în arta pizdabolitului despre lucruri inutile, pentru că rareori ai ocazia de a discuta și a analiza adecvat personajele din GoT, totul rezumându-se la „fiecare are o opinie”, iar simpla enunțarea acesteia e suficientă și mult mai importantă decât o analiză detaliată sau o dezbatere constructivă. Pentru că e plăcut să te identifici cu o individualitatea imaginată drept una ireproșabilă și inedită, mai ales că ai citit o sumedenie de distopii și articole pe Reddit care te alimentează zi de zi doar cu informație veridică spre deosebire de restul plebeilor. Pentru că ești unic, treaz și te bucuri de un set de sentimente ebaty ce profunde datorită serialului GoT.
Să revenim totuși la întrebarea inițială: De ce scenariștii nu au reacționat nicidecum la publicarea sinopsisului pe net? Pentru că dumnealor își cunosc bine publicul și știu că toți vor înghite orice, deci nu mai e nevoie să depui efort aiurea în asemenea condiții, mai ales că sfârșitul serialului și alte noi proiecte au fost planificate de multă vreme, iar filmările erau deja în desfășurare. De ce s-ar mai conduce aceștia după cerințele maselor, când ei sunt, de fapt, creatorii unui instrument ideologic care are menirea de a structura aceste cerințe? Mai ales când știi că o faci de minune. „Cinema is the ultimate perverted art, because it does not show you what you desire but tells you how to desire.”(Slavoj Zizek), iar cum profitul e deja de foarte mult timp garantat, de ce să mai schimbi ceva dacă publicul oricum va găsi o sumedenie de justificări să urmărească serialul, deoarece puțini sunt cei care abandonează un serial în ultimul sezon.

Dacă este GoT sau nu o huinea de serial, e decizia ta, pentru că oricum nu l-ai cataloga îl vei ajusta după „propriile” cerințe și indiferent că îl urăști sau îl adori îți vei structura discursul, astfel încât să-ți asiguri un pretins confort psihologic. Anume acesta este motivul pentru care GoT e un „serial de succes”, pentru că indiferent de părerile noastre, atenția ne-a fost demult captată și anume aceasta din urmă are acel potențial virotic care asigură procesul de vânzare a unui produs.

Flofoftei

Advertisements

About Briciul

Instigare la cinematografie

Leave a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: