Hell or High Water – sărăcia ca o boală transmisă ereditar

Hell or High Water, în regia scoțianului David Mackenzie, este un neo-western cu elemente de noir nominalizat anul acesta la tocmai patru premii Oscar. Rasismul, sărăcia, depravarea și protestul față de sistem – cam astea ar fi elementele de bază în jurul cărora a fost construit acest film dinamic și sacadat. Ritmul peliculei te ține în alertă în continuu, chiar dacă uneori ne aduce aminte de filme mai monotone precum Killing Them Softly, sau The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford de Andrew Dominik. Totuși, stilul scoțianului diferă de cel al regizorului Andrew Dominik, însă un punct comun dintre Hell or High Water și Jesse James ar fi coloană sonoră creată de Nick Cave și Warren Ellis. Pe lângă câteva șlagăre country selectate cu atenție, Cave și colegul său Ellis au realizat un soundtrack depresiv, aproape violent în minimalismul său, exact precum peisajele pustii și întinse din deșerturile Texasului. În aceste pustietăți întotdeauna se ascunde un pericol pe care nu-l vezi, dar îl sesizezi. La fel e și muzica creată pentru acest film de Cave, este aproape nedeslușită, însă te induce într-un suspans și o stare de spirit bântuită de adevărate fantome.

hellorhighwaterrobbery-0

Subiectul filmului Hell of High Water e rupt din realitatea contemporană din epoca lui Trump – frica, deznădejdea, ura, setea de violență, dorința de răzbunare, intoleranța, protestul față de sistem… toate se ciocnesc în acest film, fiind ambalate într-o idee filozofică veche cât lumea – rău și bine absolut nu există, ambele sunt subiective de la caz la caz. Filmul ne prezintă povestea a doi frați looseri (Tanner, un fost deținut – Ben Foster, și Toby, un tată divorțat – Chris Pine) care încep să jefuiască filialele unei bănci ca să întoarcă datoria (pe care o au la aceeași bancă) și să-și păstreze casa și pământul pentru familia divorțatului. La început, această răzbunare anti-sistem merge ca pe roate, până în momentul în care după aventurierii noștri criminali nu se iau șeriful Marcus Hamilton (Jeff Bridges) și partenerul său amerindian Alberto (Gil Birmingham). Spuneam mai sus că în acest film spectatorul nu vede o diferențiere clară dintre ce este bine și ce este rău. La un moment simpatizezi cu toată lumea, inclusiv cu șeriful rasist și cu eroul ultra-violent Tanner – un om exploziv care s-a născut cu dorința de a distruge și omorî în sânge.

Hell or High Water nu descoperă ceva nou în domeniul westernului, ci mai degrabă își propune să vadă ceva nou în ceea ce a fost descoperit demult. Depravarea din deșerturile Texasului e arhi-utilizată în film de când s-a descoperit cinematografia, însă Mackenzie reușește s-o reîmprospăteze, să-i ofere o paletă contemporană, care nu te mai detașează de ceea ce vezi pe ecran (ca în cazul westernului clasic), ci te introduce chiar în mijlocul acțiunii și în microcosmosul fiecărui personaj în parte. Singurătatea cu care se confruntă fiecare individ din această pustietate imensă este apăsătoare, unicul prieten rămâne a fi pistolul – pe care fiecare vrea să-l folosească cât mai des posibil, fără să fie pedepsit. Vestul sălbatic încă nu a dispărut din aceste locuri, e în sângele fiecăruia, toți vor să fie pistolari și să se răzbune pe ceva, fie că e vorba de un polițist, un fost pușcăriaș dezaxat, sau doar un teenager pe o mașină bengoasă în căutarea senzațiilor tari. O dată ce ai scos pistolul trebuie să împuști, dacă nu o faci, s-ar putea să fii împușcat  chiar tu, sau, într-un caz mai fericit – să fii dat cu capul de ușa mașinii și să primești câteva picioare în burtă.

Ura plutește în aer în Hell of High Water, însă această ură nu are un subiect concret, este efemeră, necesară precum aerul fierbinte de pustiu. Ura e ceea ce-i salvează pe mulți dintre ei. Într-un moment din film, eroul lui Ben Foster  este acostat de un comanche supărat. Nativul îl întreabă: știi ce înseamnă comanche? Ce? Înseamnă dușman pentru toți. La care Tanner întreabă: știi ce sunt eu în acest caz? Ești un dușman, îi spune indianul. Nu, sunt un comanche. Sistemul îi distruge pe toți, și pe cei care îl slujesc, și pe cei care merg împotriva lui. Până și cei doi polițiști cad de acord la un moment dat că cel mai mare criminal din aceste zone sunt băncile. Nu hoții și ucigașii, ci instrumentele legale de furt și sărăcire planificată – pilonii pe care se menține orice sistem capitalist. Oamenii simpli sunt doar niște muște aruncate în acest deșert mercantil numit societate democratică, și fiecare muscă se descurcă cum poate, în cele mai multe cazuri mâncând alte muște mai slabe.

jeff-bridges-hell-or-high-water-0

Un punt de respiro în această cursă hiper-realistă și ultra-violentă este umorul debordant și amoral. Se glumește rasist, misogin, homofob și anti-sistem, se glumește așa cum nu este permis să se glumească în societatea contemporană, o societate care aduce corectitudinea politică până la ridicol. Fiecare personaj are câte o glumiță piperată în bagaj, și deseori această glumiță este total lipsită de bun simț – pentru că în sălbăticie nu există loc pentru morală și bun simț. Toate personajele par a fi niște figuri de ceară care reprezintă o epocă de mult apusă, o epocă în care fiecare putea să fie cine vrea el, fără a fi judecat de societate. Însă faptul că această epocă s-a dus demult e doar o iluzie, instinctele primare și primitive încă nu ne-au lăsat, iar setea de sânge și violență este încă o necesitate vitală a omului.

Eu sunt sărac, părinții mei au fost săraci, părinții părinților mei au fost și ei săraci… însă copiii meu nu vor fi așa, spune Toby la un moment dat. Sărăcia (nu întotdeauna, însă deseori) și depravarea sunt elementele de bază a oricărui act violent. Și atât timp cât vom avea o societate divizată pe clase, iar 5 procente din populația lumii vor deține mai multă avere decât celelalte 95, vom avea o societate în care întotdeauna se vor isca mici războaie împotriva sistemului. Însă aceste conflicte minore nu vor distruge sistemul, ci mai degrabă vor distruge ceilalți săraci – pentru că orice război are victime colaterale, victime pe care omenirea le numește cinic statistici.

Gonzo

 

Advertisements

About Briciul

Instigare la cinematografie
%d bloggers like this: