“VVrăjitoarea” – marele șabat al feministelor sataniste

O familie puritană din Noua Anglie a secolului 17 este lipsită de dreptul de a beneficia de privilegiile unei comunități adunate în jurul unei plantații. Bărbatul și femeia, împreună cu cei cinci copii, pleacă în exil și încep să pună pe picioare o mică fermă într-o câmpie aflată în proximitatea unor păduri, împărțind sarcini casnice în efortul comun de a stăpâni sălbăticia noului așezământ. Lucrurile, însă, merg prost chiar din capul locului: copilul nou-născut dispare ziua în amiaza mare, fiind “furat de lup”, ceea ce induce familia într-o adâncă depresie, care cu greu poate fi depășită prin rugăciuni și prin osteneala evlavioasă a muncii în câmp care, spre marea dezamăgire a credincioșilor, nu dă rezultate: roada nu e bună, ferma nu merge, iar personajele intră și mai adânc într-o criză existențială, alterată cot la cot și de o criză familială, pe măsură ce necazurile se țin lanț.

Marele avantaj al regizorului Robert Eggers în acest film este accentul pe care îl pune pe tabloul psihologic al acestei familii care alunecă în agonie. Pas cu pas, urmărești cum tot ceea ce definește o “familie” începe să se prăbușească. Încrederea și susținerea lasă încetul cu încetul loc bănuielilor și acuzațiilor reciproce, până într-un punct în care devine clar că imersiunea în absurd rămâne singura opțiune la îndemână prin care se poate găsi o modalitate de a identifica cine sau ce poartă vina pentru toate nenorocirile care au lovit această familie, altădată atât de smerită și împlinită – o metaforă sublimă cu trimitere la cartea lui Iov, care funcționează perfect. Prinse ca într-o capcană în acest “pământ negru”, foarte asemănător, de altfel, cu setupul din “The Village” al lui M. Night Shyamalan, personajele se regăsesc într-o neajutorare și incapacitate disperată de a intui sau descoperi adevăratul izvor al blestemului care îi urmărește. Traumatizate de gravitatea prea dură și prea neașteptată a întâmplărilor, acestea încep să bănuiască prea târziu ceea ce putea fi evident: pădurile din jurul fermei sunt bântuite de babe-cloanțe, hârci, cotoroanțe, bosorcăi, șiște etc.

the-vvitch-01

În timp ce privești “The VVitch”, mereu ai senzația că te uiți la ceva ce nu ar trebui, de fapt, să vezi

Mi-a plăcut foarte mult acest film de debut al lui Robert Eggers, “The VVitch – a New England Folk-Tale”, care e, indiscutabil, o capodoperă cinematografică, însă a trebuit să depun efort pentru a trece peste multă exasperare și indispunere când, trecând peste review-uri și reportaje despre film, am văzut cu ce tâmpenii a fost asociat, așa că punându-l acum într-un anumit context, pot să spun că filmul nu e horror atât ca și produsul pe care îl oferă, cât, mai cu seamă, e horror prin abilitatea lui de a dezvălui și a arăta cu degetul direct către unele lucruri dezagreabile și atroce cu care ne confruntăm.

Filmul a fost premiat la Sundance pentru regie și a fost larg apreciat de critici și spectatori, dar și de mișcările sataniste moderne care, contrar practicilor din mileniile trecute, nu se mai ascund de nimeni și activează cu cărțile pe față și mai puțin, poate, cu așii din mânecă scoși la iveală. Așa că “The VVitch” a atras repede atenția și interesul tuturor acestor “filistimleni” cu orientări antihriste, care au sărit repede să interpreteze și să-și atribuie filmul ca pe un manifest feminist despre eliberarea identității feminine de sub jugul cel greoi al patriarhiei teocrate, împingând idei precum că, în evul mediu, “așa-numitele vrăjitoare” reprezentau, de fapt, o mișcare de rezistență feministă, care lupta pentru drepturile femeii în societate etc., fără să îi intereseze, probabil, că “vrăjitoria”, orice o fi fost și, probabil, mai este, era practicată în măsură egală atât de femei, cât și de bărbați, și fără să se întrebe că, dacă legendele despre vrăjitoare erau activism feminist, atunci miturile despre nosferatu ce erau?

Nu știu, prin urmare, câtă încredere pot să am în regizorul Robert Eggers, care mi-a părut totuși total nevinovat în materie de erezie în cele câteva interviuri pe marginea filmului pe care le-am văzut, în care spunea că era pasionat din copilărie de povești din astea rurale cu vrăjitoare și necurați, care l-au inspirat, însă toată istoria asta a parteneriatului cu Templul Satanic îmi pare una foarte dubioasă. Templul Satanic din SUA, care se declară o instituție ce facilitează mobilizarea sataniștilor conștienți din punct de vedere politic, a preluat campania de promovare a filmului “The VVitch”, organizând un tur de proiecții însoțit de performance-uri care reproduceau elemente ale șabatului vrăjitoresc, într-o acțiune prezentată drept “o experiență satanică transformativă”, purtând îndemnul “Join the Satanic Revolution” sub declarații precum pronunțarea ritualizată a unei “noi ere satanice”.

the-vvitch-02

Deznodământul filmului prezintă un final pe care nu l-ai dori nimănui. Totuși, faptul că, în “The VVitch”, vrăjitoarea nu este arsă pe rug, ci zboară liberă deasupra pădurii i-a făcut pe stângiști să celebreze emanciparea femeii în spirit satanist

Purtătoarea de cuvânt pentru Templul Satanic, Jex Blackmore, o feministă radicală, bate câmpii prin declarații de presă despre ce mujic adevărat este Eggers pentru că a arătat care este natura supremă a femeilor vrăjitoare și îndeamnă toată lumea să se trezească și să îmbrățișeze statutul vrăjitoarei, care nu este arsă pe rug, ci se suie pe mătură și zboară deasupra pădurii. “As Satanists, we are ever mindful of the plight of women and outsiders throughout history who suffered under the hammer of theocracy and yet fought to empower themselves. This film provides context to a period of American history that is too often fetishized by those seeking to wield this hammer once again. While the patriarchy makes witches of only the most socially vulnerable members of society, Eggers’ film refuses to construct a victim narrative. Instead it features a declaration of feminine independence that both provokes puritanical America and inspires a tradition of spiritual transgression”, mai spune satanista, și s-ar putea ca cineva să mai și aplece urechea la asemenea brainwash cultural marxist, însă, după mine, chiar nu văd ce treabă ar avea emanciparea feminină cu faptul că, de exemplu, bebelușul e furat de cotoroanțe pentru a se face borș din carne de om și a i se  folosi sângele ca unguent combustibil pentru mături zburătoare – unde-i vina așa-zisului patriarhat aici?

Mă bucur, așadar, pentru așteptările împlinite și senzațiile pe care mi le-a oferit acest film, și îmi pare rău pentru activismul de stânga în care este folosit. Vă recomand să vedeți neapărat “The VVitch”, pentru că este un horror clasic turbat, dar nu puneți botul la propagandă.

Tziganasj

Advertisements
%d bloggers like this: